O treime din Biblia ebraica a fost scrisa sub forma de poezie. Numai cinci carti ale Vechiului Testament par sa nu aiba nici un fel de poezie: Levitic, Rut, Ezra, Hagai si Maleahi. Cele cinci carti cunoscute acum drept carti poetice servesc drept ,,balama“, care leaga trecutul cartilor istorice de viitorul cartilor profetice. Aceste carti accentueaza un stil de viata evlavios. Spre deosebire de Pentateuh si cele douasprezece carti istorice, cartile poetice nu continua povestea natiunii lui Israel. In schimb, ele sapa adânc in chestiunile cruciale despre durere, Dumnezeu, intelepciune si dragoste—toate la un timp prezent.

Iov—Iov a fost un om neprihanit caruia i-a fost dat sa fie implicat dintr-o data intr-un chin intens al fiecarui gen de suferinta. Iov a trecut prin trei cicluri de dezbateri impreuna cu prietenii sai, care erau convinsi ca nenorocirea trebuie ca i-a fost cauzata de pacat. Când in final Dumnezeu i S-a descoperit lui Iov in maiestatea si puterea Sa, a devenit evident faptul ca nu s-a avut in vedere suferinta lui Iov ci suveranitatea lui Dumnezeu. Intrebarile lui Iov nu au primit niciodata raspuns, dar el s-a supus de buna voie intelepciunii si neprihanirii lui Dumnezeu.

Psalmii—Cele cinci carti ale psalmilor acopera secolele de la Moise la perioada de dupa robia din Babilon si invelesc intregul sir de emotii si experiente umane. Gama larga de Psalmi (lamentatie, recunostinta, lauda, intronare, pelerinaj, etc.) ii facea potriviti pentru slujire ca o carte de cântari a templului pentru copiii lui Israel. Psalmii au fost pusi pe muzica si axati pe inchinare.

Proverbe—Cartea Proverbelor era destinata sa echipeze cititorul cu intelepciune practica, discernamânt, disciplina si discretie. Ele accentueaza dezvoltarea priceperii in toate detaliile vietii, astfel incât intelepciunea si neprihanirea sa inlocuiasca nebunia si raul, in timp ce omul umbla in dependenta de Dumnezeu.

Eclesiastul—Propovaduitorul cartii Eclesiastul si-a folosit mintea sclipitoare, resursele si bogatiile sale considerabile incercând sa descopere scopul si satisfacerea vietii sub soare. El a aflat ca intelepciunea, bogatia, faptele glorioase, placerea si puterea, toate duc la desertaciune si la goana dupa vânt. Problema a fost hiperbolizata de nedreptatile si incertitudinile vietii precum si de aparenta absurditate a mortii. Singurul izvor de sensuri adevarate si implinire este Dumnezeu Insusi. De aceea, orice om ar trebui sa-si recunoasca incapacitatea de a intelege toate caile lui Dumnezeu, sa se increada in El si sa-L asculte, precum si sa se bucure de darurile Sale.

Cântarea Cântarilor—Acest cântec minunat portretizeaza relatia intima de iubire intre Solomon si mireasa lui Sulamita.

II. DISCUTIILE LUI IOV (3:1—42:6)

B. Criticii lui Iov (4—31)

C. Mângâietorul lui Iov (32—37)

D. Creatorul lui Iov (38:1—42:6)

III. IZBAVIREA LUI IOV (42:7–17)

Iov si criticii sai au discutat adeseori violent motivul suferintelor lui Iov, dar fiecare se certa de la date incomplete. Din moment ce nici unul nu avea toti factorii in componenta ecuatiei, nici unul nu putea ajunge la o solutionare corespunzatoare a problemei. Având un scop intelept, nedescoperit insa lui Iov, Dumnezeu a permis tragediilor sa cada asupra lui si, toate acestea lasându-le necunoscute slujitorului Sau, a tinut furtuna intr-un control perfect. ,,Pâna aici“ — a zis El marilor involburate ale necazului — ,,sa nu treci mai departe; aici sa ti se opreasca mândria valurilor tale“ (Iov 38:11).

Ca si Iov, noi trebuie sa ne odihnim in credinciosia lui Dumnezeu, stiind ca Dumnezeu este prea intelept ca sa faca greseli, prea iubitor ca sa fie hain si prea puternic ca sa fie impiedicat in scopurile Lui. S. Baxter a spus: ,,In spatele tuturor suferintelor celor buni se afla un scop inalt al lui Dumnezeu si dincolo de el totul este un «dupa aceea» al imbogatirii glorioase“.

Toti au gresit. Satan a facut greseala de a gândi ca Iov l-a slujit pe Dumnezeu in scopuri materiale. Nevasta lui Iov l-a indemnat: ,,Bleastema pe Dumnezeu si mori!“, facând greseala de a se gândi ca pierderea averii insemna sa piarda totul. Prietenii lui Iov au gresit gândindu-se ca suferinta lui se datora vreunui pacat secret ascuns. Elihu a gresit gândindu-se ca doar el are raspunsul la problema lui Iov, iar greseala lui Iov a fost sa-L acuze pe Dumnezeu de nedreptate.

Psalmii 1—41, prima carte, reflecta cartea Genezei, gândul cheie fiind omul si sfaturile lui Dumnezeu cu privire la el. Psalmii 42—72 constituie a doua carte, al carei gând cheie este Israel. Aceasta carte incepe cu strigatul de izbavire si se termina cu imparatul lui Israel domnind peste natiunea rascumparata. Multi dintre psalmii din aceasta grupa reflecta invatatura Exodului. Psalmii 73—89, cea de-a treia carte, contin sanctuarul pentru nota lor dominanta si de aceea sunt o paralela a cartii Levitic. Psalmii 90—106, corespund in mod evident cartii Numeri, cea de-a patra carte a lui Moise. Acest grup de psalmi incepe cu unul scris de Moise si se termina cu unul care relateaza razvratirile poporului Israel in pustie. Psalmii 107—150, cea de-a cincea carte, sunt legati de Deuteronom, gândul predominant fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Marele Psalm 119 se afla in acesta sectiune, un psalm dedicat inaltarii Cuvântului lui Dumnezeu.

In aceasta conexiune, istoria lui Ezechia raspândeste lumina asupra celor 15 psalmi intitulati ,,Cântarea treptelor“ (Psalmii 120—134). O singura alta mentiune a treptelor in Scriptura este facuta atunci când umbra cadranului solar al lui Ahaz a mers inapoi zece trepte ca un semn miraculos pentru Ezechia cum ca ar trebui sa-si revina din indispozitia lui. Faptul ca exista 15 psalmi in acest grup aminteste de cei 15 ani adaugati vietii imparatului Ezechia. Zece din acesti psalmi sunt fara titlu (ceilalti cinci fiind atribuiti lui David si Solomon), iar acest lucru s-ar putea referi la cele zece trepte ale cadranului solar. Ezechia n-ar fi fost nevoit sa dea nume acestor trepte, daca acestea ar fi fost cântarile numite de el ,,cântarile mele“ in Isaia 38:20. Inregistrarea istorica se gaseste in 2 Imparati 20:8–11.

Domnul Isus S-a dus la moarte cu psalmii pe buze. La ultima cina El a cântat ,,Halelul“ (Psalmii 113—118). Ei au fost pe buzele Lui chiar si dupa ce a inviat din morti, caci pe drumul Emausului S-a intors la ei având alaturi alte pasaje din Scriptura, in discutia cu doi dintre ucenicii Sai. Din moment ce aceste cântari marete ale lui Israel au fost asa de pretioase pentru Domnul Insusi cât timp a locuit printre noi, ele ar trebui sa fie si pentru noi la fel de pretioase. Ele ar trebui sa constituie pentru noi un vast tezaur de bogatie spirituala din care sa ne inspiram in toate circumstantele vietii.

Psalmul 23 ne ofera secretul unei vieti fericite (23:1–3); secretul unei morti fericite (23:4); si secretul unei vesnicii fericite (23:5–6). Acesta este psalmul lui ,,El si eu“, aceste doua marete pronume personale alternând de la inceput pâna la sfârsit. Este induiosator, de asemenea, sa vezi cum pronumele personal pentru Pastor se schimba din persoana a III-a (,,El“) in persoana a II-a (,,Tu“) in acele versete care vorbesc despre pericol si moarte, pentru a sublinia ca Domnul este in mod special alaturi de ai Sai in astfel de momente. In Psalmul 23 sunt incrustate multe dintre maretele titluri ale lui Iehova. O citire atenta a psalmului Il va descoperi ca:

Iehova — Yireh, ,,Domnul va purta de grija“ (Geneza 22:14).

Iehova — Nissi, ,,Domnul, steagul meu“ (Exod 17:15).

Iehova — Rapha, ,,Domnul care te vindeca“ (Exod 15:26).

Iehova — Salom, ,,Domnul pacii“ (Judecatori 6:24).

Iehova — Tedec (Tichemuh), ,,Domnul, neprihanirea noastra“

Iehova — Shamma, ,,Domnul este aici“ (Ezechiel 48:35).

Cu adevarat binecuvântati sunt aceia care pot spune: ,,Domnul este pastorul meu“!

* Acrostih = poezie sau strofa in care literele initiale ale versurilor alcatuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicatie, etc.) sau o propozitie. [n. tr.]

Hristos in Psalmi—Multi dintre Psalmi au anticipat in mod specific viata si lucrarea lui Isus Hristos, Acela care a venit secole mai târziu ca Mesia (,,Unsul“) cel promis al lui Israel. Psalmii, asemenea celor patru Evanghelii, ofera câteva perspective despre persoana si lucrarea lui Hristos:

• Isus Hristos, Imparatul (portretizat de Matei):

110: Hristos este Regele–Preot

• Isus Hristos, Robul (portretizat de Marcu):

• Isus Hristos, Fiul omului (portretizat de Luca):

• Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (portretizat de Ioan):

Din toate partile Orientului veneau oameni sa asculte intelepciunea lui Solomon. Vorbeau cu rasuflarea taiata despre o judecata ca a lui Dumnezeu prin care a propus taierea unui copil viu in doua pentru a imparti câte o jumatate unor femei, fiecare pretinzând ca este al ei, si a facut astfel sa iasa la iveala adevarata mama. Faima lui a ajuns pâna in sudul Etiopiei de unde a venit imparateasa din Seba, facând tot acel drum lung si periculos in susul Nilului, prin nisipuri arzatoare si pe dealurile abrupte ale tarii lui Iuda pentru a sta la picioarele lui Solomon. Apoi, când in sfârsit s-a intors acasa, a facut-o cu o durere in inima si cu o marturisire pe buze: ,,Si iata ca nici pe jumatate nu mi s-a spus“.

Asa era Solomon! Dar pe masura ce anii apuneau in urma lui, triste si grave erau greselile pe care le facea, angajându-se in mariaje politice cu fiice ale imparatilor pagâni. Treptat, spiritualitatea sa a inceput sa scada in timp ce bogatia si luxul lui oriental cresteau, iar haremul lui devenise ca Babel, cu sute de limbi ciudate. Ierusalimul a devenit casa pagânismului, de vreme ce sotiile lui Solomon au adus cu ele si dumnezeii lor pagâni si le-au ridicat altare. Pe masura ce a inceput sa-si piarda viziunea asupra Dumnezeului cel viu si adevarat, Solomon a inceput sa degenereze intr-un despot de rând al Orientului. Si-a inmultit sclavii, a crescut impovarator taxele supusilor sai, si in cele din urma si-a urmat sotiile straine in ritualurile dezgustatoare ale Astarteei, s-a inchinat ,,urâciunii“ sidonie-nilor si chiar s-a angajat in salbatica inchinare la Milcom si Moloc. Tocmai impotriva acestui mediu de intelepciune si bogatie, de femei si inchinare, ar trebui citite cartile lui Solomon.

Nu toate proverbele au fost scrise de Solomon si nu toate au fost culese de el. Inteleptul (22:17), oamenii lui Ezechia (25:1), Agur (30:1), imparatul Lemuel si mama lui (31:1), toti si-au adus aportul la producerea acestei carti. Probabil, ,,oamenii lui Ezechia“ ii includ si pe Isaia si Mica. Probabil ca una dintre editiile ulterioare a apartinut lui Ezra. Cartea Proverbe e destinata sa faca pentru viata noastra zilnica ceea ce intentioneaza cartea Psalmilor sa faca pentru viata noastra evlavioasa. Ambele sunt pline de intelepciune practica pentru toate vârstele, dar, in mod special probabil, ar trebui predate tinerilor.

Desi cartea Proverbelor nu se preteaza la o analiza formala, ea isi rasplateste din belsug studiul, abundând in caractere care ies in relief creionate de un intelept abil. W. G. Scroggie ni le contureaza pe multe din ele intr-o forma grafica. Acolo este gasit ,,nebunul trancanind, facând cu ochiul; farsorul, la fel de periculos ca nebunul care toarna gaz pe foc; bârfitorul; omul care «zaboveste asupra unei probleme», separându-se de prieteni; buzele celui neprihanit ale carui cuvinte sunt ca bucatele alese ce merg pâna in cele mai ascunse colturi ale pântecului; limba clevetitoare care arunca priviri intunecoase la fel de sigur ca vântul de nord când aduce ploaia; falsul laudaros, comparat cu vântul si norii fara ploaie; goana dupa avere; omul generos care imprastie si totusi sporeste, in timp ce altii se limiteaza doar la a aduna; speculatorul care isi tine deoparte grânele sale in mijlocul blestemelor oamenilor; viata omului hoinar, ca o pasare fara cuib; omul neprietenos care se separa de ceilati folosindu-si intelepciunea de dragul dorintelor personale; veselia care este o sarbatoare continua“.

Cartea Proverbe pune in contrast ,,intelepciunea“ si ,,nebunia“. In aceasta carte exista sase cuvinte ebraice diferite insemnând ,,intelepciune“ si trei cuvinte ebraice diferite pentru cuvântul ,,nebun“. Propriul fiu al lui Solomon, Roboam, s-a dovedit a fi nebun, neacordând prea multa atentie intelepciunii asternute pe hârtie de tatal sau. In aceste zile, de injosite standarde morale, fiecare tânar ar trebui sa se familiarizeze cu inevitabilul sfârsit al vietuirii imorale atât de clar descrisa in Proverbe. Fericiti sunt acei adolescenti ai caror parinti i-au instruit in ale Scripturii si i-au invatat acele standarde morale absolute, cerute de Dumnezeu tuturor oamenilor.

Apoi, in Proverbe avem leacul lui Solomon pentru copiii neascultatori, un leac mult neglijat astazi (Proverbe 13:24; 19:18; 22:15; 23:13; 29:15). Acum câtiva ani, un comentator a publicat intr-unul dintre cele mai mari cotidiane din Chicago, o scrisoare de la o mama innebunita de fiului ei, un adolescent razvratit. In esenta ea spunea: ,,Mi se rupe inima când il vad pe fiul meu traind in anturaje rele. Sunt sigura ca pe mine nu ma va asculta, sfidându-ma chiar in fata. Ce pot sa fac in privinta aceasta?“. Raspunsul lui Jack Mably a fost scurt si la obiect: ,,Pedepsiti-l timp de 17 luni si apoi daca este nevoie faceti-o din nou“. Cu alte cuvinte, pentru acest flacau trezirea la realitate facuta de mama lui venise prea târziu. ,,Cruta nuiaua si-ti vei rasfata copilul!“ este versiunea englezeasca a acestui adevar de casa care este profund relevat in cartea Proverbe.

O metoda fascinanta de a studia cartea Proverbe este aceea de a-i remarca perlele de intelepciune insirate pe vietile personajelor din Biblie. Gânditi-va, de exemplu, cum Proverbe 16:18, ,,Mândria merge inaintea pieirii, si trufia merge inaintea caderii“, este ilustrat in vietile lui Asael, Benhadad, Nebucadnetar, Irod Agripa, precum si in istoria Edomului si a Babilonului. Vedeti cum este ilustrata prima parte a versetului din Proverbe 10:7, ,,Pomenirea celui neprihanit este binecuvântata“, in viata lui Elisei, a lui Iehoiada, a fecioarei Maria, a lui Dorca, si cum este reflectata cea de-a doua parte a proverbului, ,,dar numele celor rai putrezeste“, in vietile lui Cain, Balaam, Ahaz, Atalia, Izabela, Irod cel Mare si a lui Iuda Iscarioteanul. Aproape toate proverbele pot fi astfel strâns legate de viata — nu numai de viata personajelor biblice, ci si de propriile noastre vieti si ale celor din jurul nostru.

Solomon stia totul despre o ,,viata buna“, deoarece el a gustat tot ce ii putea oferi viata. Tot ce putea sa-i ceara bogatia, tot ceea ce putea sa inventeze sau sa nascoceasca intelepciunea si dragostea de a invata, tot ce ii putea aduce faima — Solomon le-a avut pe toate, si asta in deplina masura. Pe deasupra, el a avut stramosi mândri, un tata iubitor de Dumnezeu, o mostenire nationala bogata si o cunoastere personala a lui Dumnezeu si a Cuvântului Sau. Solomon a gustat ceea ce i-a putut oferi viata ,,sub soare“ si a scris Eclesiastul pentru a arata ca ,,totul este desertaciune si goana dupa vânt!“. Valoarea de durata a Eclesiastului se afla chiar aici, deoarece ea dovedeste ca doar Dumnezeu poate satisface cele mai adânci dorinte ale inimii umane. Daca aproape toata cartea este fara nici o indoiala pesimista, ultimul capitol este optimist in nota sa de siguranta. Dincolo de soare exista un Dumnezeu viu care poate si va umple inimile acelora care Ii vor permite acest lucru.

In remarcile sale concluzive, Solomon se adreseaza tinerilor ca, mai presus de toate, ei sa poata invata din greselile lui. Lordul Beaconsfield, odinioara prim-ministru al Marii Britanii in culmea gloriei Imperiului Britanic, a ajuns la aceeasi concluzie despre viata la care a ajuns si Solomon, ilustrul si stra-raposatul sau tovaras evreu. ,,Tineretea“, spunea el, ,,este o greseala, floarea vârstei o lupta, iar vârsta a treia un regret“. Solomon i-ar fi putut spune aceasta! Putere, popularitate, prosperitate, prestigiu si placere — toate din abundenta — nici chiar combinate nu pot stinge setea arzatoare din sufletul omului, pe care o poate satisface numai Dumnezeu.

Aceasta carte este o adevarata dezbatere, in care Solomon isi stabileste ca tema ,,viata sub soare“ si dezbate subiectul sau din fiecare unghi. Filosofiile, observatiile si argumentele ei sunt tipice materialistului, ,,omului lumii“, si tocmai din acest punct de vedere trebuie studiata si inteleasa cartea.

I. SUBIECTUL PREDICATORULUI (1:1–11)

B. Isi stabileste subiectul (1:3–11)

1. Nici un scop nicaieri (1:3–8)

2. Nici un rost nicaieri (1:9–11)

II. DISCURSUL PREDICATORULUI (1:12—10:20)

A. Unele din lucrurile pe care le-a cautat (1:12—2:26)

1. Cautarea lui persistenta (1:12—2:10)

2. Rezumatul sau pesimist (2:11–26)

a. Desertaciunea vietii (2:11–16)

b. Amaraciunea vietii (2:17–19)

c. Urâciunea vietii (2:20–26)

B. Unele din lucrurile pe care le-a vazut (3:1—6:12)

1. Timpul fara eternitate (3:1–11)

2. Noua frunza fara o viata noua (3:12–17)

3. Mortalitate fara imortalizare (3:18–22)

4. Putere fara dreptate (4:1–3)

5. Belsug fara pace (4:4–8)

6. Prosperitate fara posteritate (4:9–12)

7. Suveranitate fara intelepciune (4:13–16)

8. Religie fara realitate (5:1–6)

9. Bogatie fara sanatate (5:7–20)

10. Comori fara placere (6:1–6)

11. Apetit fara satisfacere (6:7–10)

12. Viata fara durata (6:11–12)

C. Unele din lucrurile pe care le-a studiat (7—10)

a. Lucrurilor mai bune ale vietii (7:1–14)

b. Lucrurilor amare ale vietii (7:15–29)

a. Iluzia de a fi mare (8:1–9)

b. Nebunia de a fi fara Dumnezeu (8:10–13)

e. Greseala de a fi daruit (8:16–17)

a. Mortalitatea rapida a omului (9:1–10)

b. Momentele amare ale omului (9:11–12)

c. Memoria slaba a omului (9:13–18)

a. Triumful nebuniei (10:1–7)

(1) Asupra a tot ceea ce este rezonabil (10:1–3)

(2) Asupra a tot ceea ce este corect (10:4–7)

b. Triumful ,,Sortii“ (10:8–20)

(1) Asupra omului muncitor (10:8–11)

(2) Asupra omului invatat (10:12–17)

(4) Asupra omului vesel (10:19–20)

III. SUMARUL PREDICATORULUI (11—12)

1. Priveste bine asupra perspectivelor viitoare ale vietii (11:1–6)

2. Priveste bine asupra prezentului trecator al vietii (11:7–8)

2. Pe om si mortalitatea sa (12:2–14)

Acest plan al Eclesiastului este reprodus sub aceasta forma lunga, deoarece aceasta carte este intrucâtva o enigma pentru multi, numita pe drept ,,sfinxul literaturii ebraice cu enigmele sale nedezlegate despre istorie si viata“. Ca si Iov, Solomon nu a avut toate raspunsurile referitoare la viata si a scris sub inspiratie, din punctul de vedere al omului lumesc. Cea mai valoroasa lectie care se poate invata din aceasta carte este aceea ca moartea este inevitabila si ca umbra ei cade asupra a tot ceea ce facem. Omul firesc trebuie ca este urmarit de spectrul mortii, care este ca ,,zborul in untdelemn“ (10:1) in tot ceea ce savârseste.

Daca se poate spune despre vreo carte din Biblie ca este mai sfânta decât alta, atunci Cântarea Cântarilor este aceea — ocupând Locul Preasfânt intre cartile Scripturii. Un om cu o gândire impura nu va putea intelege niciodata aceasta carte. Sub imaginea mirelui si a miresei este redata dragostea lui Hristos pentru ai Sai, precum si dragostea pe care o are fiecare credincios pentru Domnul lui. Nu exista pacat si, de aceea, nici rusine.

In concordanta cu prima interpretare, mirele este Solomon, iar mireasa o oarecare femeie Sulamita. Sulamita este vazuta asteptând venirea lui Solomon si inconjurata de femeile de la curte, revarsându-si si dorindu-si rapirea. Regele apare si o ia in casa lui de petrecere, unde cei doi iubiti comunica unul cu celalalt. Apoi Sulamita se destainuie din nou femeilor de la curte, povestindu-le cu ce ochi tandru il priveste pe iubitul ei. Cu o inima inundânda, ea cânta despre modul in care regele ei iubit a gasit-o, a cucerit-o, cum intreaga natura s-a trezit la o noua frumusete, cum l-a pierdut, regasindu-l apoi din nou, si despre faptul ca nu l-ar mai lasa sa plece niciodata. Dupa aceea, Solomon este vazut apropiindu-se de Ierusalim cu tot alaiul sau, purtând o coroana superba. Se adreseaza Sulamitei cu cuvinte de dragoste, la care ea raspunde scurt, dar cu o bucurie rapitoare. Apoi un nor trece pe deasupra intregii scene. Sub forma unui vis, mireasa descrie o despartire temporara a inimii ei fata de mire, nefericirea ei — cautarea si dorul dupa el — si apelul pe care il face ea insotitoarelor ei pentru a o ajuta. Ca raspuns la intrebarile lor, Sulamita le spune motivul pentru care il iubeste atât de mult pe preaiubitul ei. Solomon se intoarce si inca o data cei doi sunt uniti in mijlocul cuvintelor de lauda si asigurarilor dragostei. Mireasa isi invita sotul sa se intoarca impreuna cu ea la scenele din viata ei de fecioara, dupa care sunt vazuti savurând simplitatea vietii de la tara, depanând amintiri si facându-si confesiuni unul altuia. Sunt prezentati si altii, si bucuria miresei se indreapta catre rudele sale. Cântarea se termina cu imaginea miresei cântând si asteptându-si mirele sa i se alature. In acest mod de interpretare a Cântarii, Solomon este considerat a fi imaginea lui Hristos, iar Sulamita — imaginea Bisericii.

O alta viziune a cântarii vede trei vorbitori principali si câteva voci auxiliare. Solomon este vazut reprezentând lumea; Sulamita — Biserica, iar pastorul logodnic al Sulamitei — Hristos. Solomon foloseste tot farmecul si splendoarea curtii sale pentru a o cuceri pe fata si a o indeparta de adevarata dragoste, cautând in schimb sa o atraga pentru a deveni una dintre sotiile sale. Intr-o maniera asemanatoare, lumea cauta intotdeauna sa ii atraga de la Hristos pe cei ce sunt infiati de El. Solomon este incapabil sa-si indeplineasca telul, deoarece Sulamita rezista tuturor avansurilor lui si ramâne credincioasa preaiubitului ei pastor cu care, in sfârsit, se si reuneste.

Aparitia unui profet era intotdeauna un semn al apostaziei si al razvratirii in Israel. Profetii isi ridicau vocile intr-un protest rasunator impotriva idolatriei pregnante, a coruptiei si orbirii vremii, chemând natiunea inapoi la Dumnezeu. Este o greseala sa credem ca slujba primordiala a profetului era aceea de a prezice viitorul. Bineinteles ca profetul facea si acest lucru, dar mai intâi de toate el era un om cu un mesaj de la Dumnezeu pentru propria lui generatie, fiind mai degraba un ,,premergator“, decât un ,,prezicator“. Adesea, profetii erau oameni de stat cu o viziune atât interioara cât si exterioara, vazând deslusit deopotriva sfârsitul religiilor periculoase, precum si al experimentelor politice ale contemporanilor lor.

Trei dintre profeti si-au directionat mesajele catre neamuri: Obadia, Iona si Naum; primul s-a adresat Edomului iar ceilalti doi ninivitenilor. S-a intâmplat adesea ca profetul sa nu fie simpatizat de poporul caruia ii dezvaluia mesajul lui Dumnezeu si câteodata era amarnic persecutat pentru predica sa, mesajul lui fiind considerat o ruinare a interesului national, iar profetul insusi — un tradator. Profetii reprezentau constiinta morala a timpului lor.

Urmatorul tabel arata ca profetii scriitori apartin celor trei mari perioade din istoria ebraica — inaintea, in timpul, sau dupa robia babiloniana. Din moment ce ei se grupeaza in jurul lui Isaia si Ieremia, acesti doi profeti vor fi discutati in afara ordinii lor cronologice putând fi astfel data intrucâtva o imagine asupra acestor timpuri. Ar trebui mentionat, de asemenea, ca Obadia va fi plasat la sfârsitul perioadei profetilor preexilici, desi unele autoritati l-ar plasa la inceputul acestei perioade. Au existat, bineinteles, alti profeti pe lânga profetii scriitori, cum ar fi Ilie si Elisei. Altii ii includ pe Enoh, Natan, Mica si Hulda — o prorocita. Moise, Samuel si David trebuie numarati si ei printre profeti. S-ar parea ca inca din zilele lui Samuel erau scoli infiintate in scopul pregatirii profetilor, dar Duhul Sfânt impunea fara nici un ajutor restrictii chiar El acestor scoli, atunci când chema vreun om la aceasta slujba.

Conditiile politice si religioase ale vremurilor lor sunt reflectate in mod constant in scrierile profetilor, deci acestea trebuie studiate ca parte a originii cartilor lor. Imperiile Egiptului, Asiriei, Babilonului si Persiei umbresc intreaga era profetica, in timp ce Grecia si Roma dau culoare si viziunii lui Daniel. Imparatiile mai putin importante, ca Moab, Edom, Siria, Filistia, Amon, Fenicia, Elam si Etiopia sunt si ele creionate in paginile profetice. Luptele pentru putere dintre aceste natiuni formeaza temelia istorica impotriva careia si-au exprimat profetii avertizarile, durerea si implorarile lor. Ar trebui stiut un lucru despre toate aceste natiuni, in special despre Asiria si Babilon, imperii care au dus la caderea monarhiilor lui Israel si Iuda. Ar trebui stiut ceva si despre Persia, natiunea care a prilejuit restaurarea evreilor in tara lor de bastina.

Nelson’s Complete Book of Bible Maps and Charts © 1993 by Thomas Nelson, Inc.

Pe scena lumii, asirienii au fost urmati de babilonieni. Dumnezeu i-a dat lui Nebucadnetar un zdrobitor mandat de exterminare a altor natiuni de pe pamânt, inclusiv pentru Iuda. Natiune dupa natiune a simtit cum invincibilii babilonieni zdrobeau vestul. Egiptul a fost infrânt in faimoasa lupta de la Carchemis, de pe Eufrat in 605 A.Ch. si cu aceasta nimic n-a mai putut sa-i mai opreasca pe ,,conquistadori“. Ierusalimul a cazut, iar evreii au fost deportati, dupa cum fusesera avertizati de Ieremia si contemporanii sai. Tirul a fost distrus, iar Egiptul a fost predat de Dumnezeu lui Nebucadnetar, ca plata pentru acest serviciu. Mult mai putine imparatii au simtit greutatea bratului babilonian, iar pe o perioada de 70 de ani domnia imparatiei a fost suprema, iudeii gustând supunerea deplina neamurilor asupritoare.

Imperiul Babilonian s-a sfârsit datorita Mezilor si Persilor, Persia devenind curând dupa aceea puterea suprema a neamurilor. Cir cel Mare (al carui nume a fost mentionat de Isaia cu mult inainte ca acesta sa se nasca) a fost un conducator de omenie. El a elaborat un decret, punând astfel capat robiei babiloniene a iudeilor. Daniel a fost dus in Babilon la prima deportare facuta de Nebucadnetar, traind de-a lungul intregii robii si in continuare in era persana. A trait ca sa vada Iuda restaurata la o suveranitate partiala, iar in vedenia sa a vazut caderea Persiei si Grecia venind in forta, pentru ca apoi sa cada inaintea romanilor. Ochiul sau patrunzator putea vedea mult mai departe in viitor, deoarece el a vazut chiar pâna la „timpul sfârsitului“. Asa erau profetii, si ei sunt unici in istoria lumii. Cuvintele lor inca mai rasuna cu autoritate, pe masura ce ne aduc mesaje chiar si noua, astazi.

Menire—A doua diviziune a Bibliei ebraice era cunoscuta drept Prorocii si cuprindea Prorocii dintâi (primi) si Prorocii de pe urma (târzii). ,,Prorocii primi“ constau, de fapt, in cartile istorice Iosua, Judecatori, Samuel si Imparati. Aceste carti au cronicalizat intelegerile lui Dumnezeu cu Israel, din timpul lui Iosua pâna la robia babiloniana. Astfel, ele ofera fundalul pentru profetii scriitori. ,,Prorocii târzii“ sunt Isaia, Ieremia, Ezechiel si cei doispre-zece proroci mici. Termenul ,,târzii“ vorbeste mai mult de locul pe care il ocupa ei in canon, decât de cronologie. Acesti proroci au lasat consemnari scrise despre lucrarea lor, spre deosebire de prorocii vorbitori (ex. Natan, Ahia, Ido, Iehu, Ilie, Elisei, Oded, Semaia, Azaria, Hanani si Hulda), care nu au lasat nici o consemnare care sa fi supravietuit. Profetii scriitori au fost mai târziu impartiti in ,,Profetii Mari“ si ,,Profetii Mici“ dupa cum ii cunoastem astazi. ,,Profetii Mari“ au fost numiti asa din cauza lungimii mai mari a scrierilor lor (exceptând Plângerile).

Caracteristici—Acesti oameni au fost numiti Proroci, clarvazatori, strajeri, oameni ai lui Dumnezeu, mesageri, slujitori ai Domnului. Titlul cel mai frecvent folosit este navi, ,,proroc“ (apare de peste trei sute de ori), referindu-se la unul care a fost chemat sau numit ca sa proclame mesajul lui Dumnezeu Insusi. Cuvântul roeh, ,,clarvazator“, vorbeste despre cineva care percepe lucruri care nu sunt in raza de auzire sau vedere naturala. Cuvântul românesc ,,profet“ este derivat de la doua cuvinte grecesti care inseamna literal ,,a vorbi pentru [Dumnezeu]“. Aceasta evidentiaza rolul acestor oameni ca vorbitori alesi in mod divin, care primeau si comunicau mesajele lui Dumnezeu, fie intr-o forma orala, vizuala sau scrisa. Dumnezeu a comunicat cu ei printr-o varietate de mijloace incluzând vise, viziuni, ingeri, natura, minuni si prin viu grai.

Mesaj—Desi Prorocii aveau o slujba de prevestire a evenimentelor viitoare, rolul lor primar era acela de prezicere. Aceasta necesita in egala masura discernamânt spiritual, cât si precautie, pentru ca ei proclamau consecintele unor atitudini si practici specifice zilelor lor. Ei s-au referit la trecut cu privire la lectii si indemnuri care aveau in vedere prezentul. Ei au vorbit de nevoia reformelor prezente ca sa avertizeze asupra judecatii viitoare. Mesajul profetic avea patru teme majore: (1) Prorocii expuneau practicile pacatoase ale oamenilor. Era nevoie de un mare curaj pentru a spune oamenilor ceea ce trebuiau sa auda, in loc sa le spui ce doreau sa auda. Mesagerii lui Dumnezeu nu puteau renunta la tratarea aspra a pacatului ca pacat, stiind ca singura speranta pentru popor era intoarcerea umila la Domnul si recunoasterea vinei lor. In calitate de strajeri care alertau poporul asupra pericolului ce avea sa vina, mesajele lor erau foarte practice. (2) Profetii ii chemau pe oameni inapoi la legea morala, civila si ceremoniala a lui Dumnezeu. Ei reaminteau poporului despre caracterul lui Dumnezeu si ii indemnau sa se increada in El din toata inima. Dumnezeu avea un scop maret cu ei, insa ei trebuiau sa-L asculte si sa se increada in El. (3) Ei avertizau poporul asupra judecatii viitoare. Dumnezeu trebuia sa condamne natiunea in cazul in care printii (capeteniile), preotii si poporul continuau sa respinga cu aroganta principiile morale si spirituale ale lui Dumnezeu. Yahweh este un Domn suveran al istoriei, iar neamurile vor fi si ele judecate daca se rascoala impotriva dominatiei sale. (4) Profetii L-au anticipat pe Mesia care vine. Istoria este liniara, si nu ciclica. Ea are o tinta bine definita, iar Dumnezeu va duce la mistuire (purificare prin foc) toate lucrurile in Imparatia de o mie de ani. Numele Sau va fi cinstit si glasul Sau implinit de toti oamenii de pe pamânt. Profetia biblica este unica datorita claritatii si implinirii ei specifice. Peste trei sute de profetii din Vechiul Testament au fost implinite cu precizie de Mesia la prima Sa venire si inca peste patru sute ramân sa fie implinite când va veni El din nou. ,,Toti proorocii marturisesc despre El“ (Fapte 10:43).

Interpretare—Prorocii au vorbit in contextul si in spiritul erei lor si este important sa intelegem imprejurarile lor istorice si culturale. Ei au evidentiat patru puncte cronologice— propria lor vreme, robia si intoarcerea, prima venire a lui Hristos si Imparatia de o mie de ani. Cronologia n-a fost atât de importanta in mintea lor ca evenimentele in sine, iar ei au incetosat câteodata distinctia dintre aceste patru perioade. Unele evenimente au avut impliniri literale, altele au avut impliniri partiale, iar altele sunt inca neimplinite. Mesajele lor utilizeaza simboluri si figuri de stil, insa ele puncteaza adevaratele evenimente.

Isaia—Acest titan al profetilor are un mesaj dublu: de condamnare (1—39) si de consolare (40—66). Isaia analizeaza pacatul lui Iuda si pronunta judecata lui Dumnezeu asupra natiunii. Isi largeste scopul prin a include si judecata natiunilor inconjuratoare si se muta la judecata universala, urmata de binecuvântari. Dupa o paranteza istorica privindu-l pe imparatul Ezechia, Isaia consoleaza poporul cu un mesaj despre mântuire si restaurarea viitoare. Yahweh este un Mântuitor suveran care Isi va salva poporul.

Ieremia—Iuda atinsese strafundurile decaderii morale si spirituale, iar Ieremia a fost chemat la sfâsietoarea si nepopulara slujba a declararii judecatii certe a lui Dumnezeu impotriva natiunii. Ieremia a predicat cu credinciosie, in ciuda respingerii si prigonirii, iar vremea judecatii nu s-a lasat asteptata. Sfidarea de catre Iuda a sfinteniei lui Dumnezeu a condus la caderea ei, dar Dumnezeu a promis cu indurare sa faca un nou legamânt cu poporul Sau.

Plângerile lui Ieremia—Aceasta serie de cinci poeme de lamentatie structurata intr-un mod minunat, este ,,ceremonia de inmormântare“ a lui Iuda pentru cetatea cazuta a Ierusali-mului. Dupa cei patruzeci de ani de avertizare, cuvintele lui Ieremia s-au adeverit. Durerea sa este evidenta in descrierile sale vii ale infrângerii, distrugerii si starii de dezolare a Ierusali-mului.

Ezechiel—Prorocul Ezechiel a slujit iudeilor robi in Babilon inainte si dupa caderea Ierusalimului. Asemenea lui Ieremia, el a trebuit sa convinga poporul ca cetatea a fost blestemata si ca Robia nu va fi scurta. Ezechiel a descris si soarta dusmanilor lui Iuda si a sfârsit cu o mareata viziune apocaliptica despre viitorul lui Iuda.

Daniel—Aceasta carte importanta contine profetii si viziuni detaliate despre viitor. Ea schiteaza planul suveran al lui Dumnezeu pentru neamuri (2—7) si trece apoi la un portret al lui Israel in timpul dominatiei neamurilor (8—12). Intr-o vreme când Israel avea putina nadejde, Daniel a pregatit o incurajare prin descoperirea puterii si planurilor lui Dumnezeu cu privire la viitorul lor.

Isaia (739—692 A.Ch.) a fost precedat atât de Amos, cât si de Osea, dar noi il consideram pe el ca fiind primul, datorita rolului major pe care l-a jucat in timpurile despre care vorbesc ceilalti doi profeti.

Isaia a trait intr-o era furtunoasa. S-a nascut in zilele imparatului Ozia, a carui putere si prosperitate a durat pâna când el a ajuns un lepros, deoarece a uzurpat slujba de preot. Isaia a fost chemat sa fie profet ,,in anul in care imparatul Ozia a murit“. In anul acela, el a vazut un tron eliberat pe pamânt si un tron vesnic in cer. A trait ca sa vada gloria scurta a domniei lui Ieroboam al II-lea al lui Israel dând frâu liber haosului, pe masura ce Asiria se amesteca tot mai mult in afacerile lui Israel, pâna la moartea imparatului. A trait in timpul acelor zile intunecate când, departe in nord, Samaria a fost asaltata si jefuita, iar cele 10 semintii au fost luate in robie de asirieni. El a profetit si a avertizat in timp ce Iuda a inceput sa simta influenta amenintatoare a Asiriei. Amos, Osea si Mica si-au ridicat si ei vocile in timpul acestei perioade, confirmând soarta poporului care nu voia sa se pocaiasca.

In ciuda implorarilor fierbinti ale lui Isaia, Ahaz, nepotul lui Ozia, a facut in mod deliberat miscari politice sinucigase, cautând ajutorul asirienilor impotriva unui amenintator atac asupra lui Iuda prin Israel si Siria. Avertizarile lui Isaia cu privire la o alianta cu Asiria se afla in capitolele 7—9. Odata intrat sub influenta Asiriana, Ahaz a fost atras in cursa si infatuarea lui fata de Asirieni l-a dus la perioade lungi de apostazie.

Când Ahaz a murit, el a fost urmat la tronul lui Iuda de fiul sau, Ezechia, care s-a dovedit a fi unul dintre cei mai credinciosi imparati ai lui Iuda. Puternic influentat de Isaia, el a introdus reforme drastice, distrugând idolatria si restaurând pura inchinare la Iehova. A aruncat povara tributului catre Asiria si si-a pus increderea in Domnul pentru a proteja Ierusalimul. Credinta sa a fost curând testata, deoarece armatele asiriene bateau la portile Ierusalimului si propagandisti vicleni cautau sa submineze credinciosia aparatorilor. In acele zile, Isaia a fost ca un bastion cu putere pentru Ezechia (Isaia 36—37). Incurajat de profet, Ezechia a rezistat amenintarilor si puterii militare a asirienilor si a vazut Ierusalimul izbavit ca prin minune de armatele asediante printr-o interventie directa din partea lui Dumnezeu.

Isaia a trait in timpul domniei lui Manase, fiul nascut lui Ezechia in timpul celor 15 ani adaugati la viata sa. Manase a domnit cel mai mult dintre toti imparatii si a fost unul dintre cei mai rai care au stat pe tronul lui David. Traditia sustine ca el l-a omorât pe Isaia punând sa fie ,,taiat in doua cu fierastraul“.

I. DECLARATIILE PREVESTITOARE ALE LUI ISAIA (1—35)

A. Preocuparea lui profetica (1—4)

2. Starea nenorocita a natiunii (2—4)

1. Caderea completa a lui Iuda (5:1–7)

2. Greselile frecvente ale lui Iuda (5:8–23)

3. Venirea dusmanilor lui Iuda (5:24–30)

D. Conceptele sale profetice (7—12)

1. Monarhia lui Iuda (7—8)

2. Mizeria lui Israel (9:1—10:4)

3. Stapânirea Asiriana (10:5–34)

4. Mesia (Trimisul) lui Dumnezeu (11—12)

E. Compasul sau profetic (13—24)

F. Corul sau profetic (25—27)

G. Strigatele sale profetice (28—35)

II. DIPLOMATIA PRACTICA A LUI ISAIA (36—39)

A. Imparatul Asiriei (36—37)

III. STATURA PROFETICA A LUI ISAIA (40—66)

A. Necazurile lui Iuda (40—48)

B. Mesia lui Iuda (49—57)

C. Mileniul lui Iuda (58—66).

Este o coincidenta interesanta ca sunt tot atâtea capitole in Isaia câte carti are Biblia. Mai mult decât atât, acestea se impart in 39 si 27, cum se impart si cartile Bibliei in Vechiul si Noul Testament. Mergând mai departe cu comparatia, tonul primelor 39 de capitole din Isaia au un timbru al Vechiului Testament, in timp ce restul de 27 de capitole vibreaza in armonie cu evanghelia Noului Testament. Aceste ultime 27 de capitole din Isaia se impart in trei sectiuni, fiecare sectiune continând 9 capitole. Diviziunea de centru il trateaza pe Mesia, al carui profet a fost cu precadere Isaia. Dintre cele 9 capitole din sectiunea ,,Mesia“ (49—57) capitolul central este capitolul 53, care ne da una din cele mai clare panorame ale Calvarului pe care n-o poti gasi oriunde in Biblie. Astfel, sufletul mesajului evanghelic al lui Isaia este Crucea. Pare foarte potrivit faptul ca numele lui Isaia inseamna ,,mântuirea lui Iehova“.

Viziunea lui Isaia s-a intins pâna departe, dincolo de granitele lui Iuda, si a cuprins Asiria, Babilonul, Filistia, Moab, Damasc, Egipt, Edom, Arabia, Tir — a cuprins intr-adevar lumea intreaga. Multe dintre prezicerile lui au ramas in istorie, dar unele dintre ele au ramas neimplinite ... inca. In capitolul 10 el ofera o imagine grafica a misiunii, motivelor, greselilor si inaintarii Asiriei. In capitolele 7 si 8 el denunta cu infocare panica, mândria si tactica nebunului de Ahaz. Isaia a fost o teroare pentru Ahaz si un turn pentru Ezechia.

Isaia este amintit deseori in Noul Testament; intr-adevar cartea sa este una din care Domnul Isus cita frecvent. Prin Isaia 53, evanghelistul Filip a avut puterea sa-l conduca pe etiopianul calator la o cunoastere mântuitoare a lui Isus (Fapte 8:32–33). Atâta timp cât mesajul evangheliei este predicat pe pamânt, atâta timp cât mai e un suflet care poate fi salvat, va mai fi nevoie de marea carte a lui Isaia. Iudei si neamuri deopotriva, sunt prinsi in temele cartii si conduc cu exactitate si convingere la o consideratie pentru Persoana si lucrarea Fiului Preaiubit al lui Dumnezeu.

1. Intruparea Sa — 7:14, 15; 9:6

2. Tineretea Sa in Nazaret — 11:1, 2; 53:2; 7:15

3. Relatia sa cu Tatal — 42:1; 50:4, 5

4. Minunile Sale — 35:5, 6

5. Mesajul Sau — 61:1, 2

6. Lucrarea Sa specifica pentru Neamuri — 9:1, 2

7. Lucrarea Sa gratioasa (plina de har) pentru toti — 42:2, 3

8. Suferinta si moartea Sa — 50:6; 52:14; 53:1–10

9. Invierea, ridicarea la cer si inaltarea Sa nespusa — 52:13; 53:10–12

10. Domnia Sa de o mie de ani — 9:7; 42:4–7; 59:16–21; 11:3–5; 49:1–12; 32:1; 33:22.

2:10–22 13:6–13 24:1–23

26:20, 21 34:1–10 42:13, 14

51:6 63:1–6 66:15, 16

Pentru cei necajiti 29:18; 35:3–6; 42:16

Send mail to: amorar@rdslink.ro with questions or comments about this web site.
Last modified: 01/08/04