La tarmul marii statea farul: înfipt drept în stânca, neclintit si falnic înfruntând furia valurilor, raspândind raza lui de speranta si bucurie peste genunile noptii. Era vopsit curat, mândria tuturor pescarilor din sat. Era zidit înalt, sa-l poata vedea de departe corabierii în drum spre un liman de odihna.

Dar cel mai fericit si cinstit de toti era paznicul farului - omul cu slujba sa îngrijeasca de far si sa puna ulei în rezervoarele lui ca sa poata lumina fara întrerupere.

Si iata ca într-o zi a venit un om la paznic sa-i ceara niste ulei, pentru ca avea nevoie acasa. Si paznicul s-a gândit: "Tot am eu un felinar de rezerva la far, hai sa-i dau omului ulei de acolo" si i-a dat ulei din uleiul farului. Într-alta seara a venit altul sa-i ceara ulei, si paznicul i-a dat si lui. Apoi au mai venit si altii, si altii. Si toti luau ulei din uleiul farului.

Ca sa-l rasplateasca, oamenii din sat au ales pe paznicul farului primar.

...Târziu, într-o noapte, de departe din întunericul si vâltoarea valurilor s-a auzit sirena unui vapor în naufragiu. Paznicul farului, acum primar cu nume vestit, s-a trezit din somn si a alergat sus la festila farului; se stingea. Nu mai avea ulei! A fugit sa ia felinarul de rezerva, dar si acolo rezervorul era uscat. Nu mai avea nici acolo ulei.

Si farul s-a stins!

În zori, satenii au gasit la piciorul de stânca al farului - înalt frumos, curat, dar rece si stins - corabia sfarâmata.

A putut fi paznicul farului cel mai bine vazut om din sat, cel mai respectat, a putut fi el primar, toate n-au folosit la nimic. O corabie avea nevoie de ajutor, de lumina. S-a distrus de stânca fiindca paznicul nu si-a facut datoria. Atât era datoria lui: sa vegheze ca farul sa lumineze. Iar el a facut altele, dar n-a pastrat lumina.

Biserica lui Cristos a fost trimisa, a fost împuternicita, a primit misiunea speciala sa vesteasca Evanghelia, sa proclame mântuirea, sa strapunga întunericul de groaza al lumii cu stralucirea de nadejde si bucurie a Evangheliei, sa îndrepte privirile naufragiatilor înspre limanul de pace si odihna. Aceasta e misiunea ei cea dintâi.

Biserica de azi, sau organizatiile bisericesti, pot ajunge mari, vestite, cinstite de lume, bine organizate, bogate. Când nu mai au marturisirea Evangheliei în prim plan, ajung reci, seci, fara lumina, fara valoare.

Mai bine un toiag strâmb,

Dar care sa te tina

Decât un felinar de aur

Si fara de lumina.

Mai bine o biserica saraca, dar misionara. Mai bine o Biserica din Filadelfia, cu "putina putere", care însa pazeste Cuvântul ceresc si nu tagaduieste Numele Domnului - acesteia îi pune El înainte o usa deschisa - decât o Laodicea care se crede bogata, dar pe care Domnul o varsa din gura Lui.

E vremea cercetarii.

Pastram noi farul aprins, sau ne risipim uleiul pentru interese personale, mici, lumesti? Nu lasati sa se stinga lumina! Cei din valuri, din întuneric, sunt fratii nostri.